Medic specialist: Transplantul trebuie să fie ceva care nu este extraordinar. Evoluţia domeniului transplantului de organe trebuie să ducă înspre transformarea acestuia.
Medicul chirurg de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă după ce a uitat o compresă în corpul unei paciente pe care o operase, iar aceasta a murit în urma unei septicemii, a fost plasat în arest la domiciliu.
Președinta CNAS, Valeria Herdea, a anunțat că negocierile între CNAS și Colegiul Medicilor au fost un succes. Se menține, astfel, finanţarea pentru medicii de familie și din ambulatoriul de specialitate.
Maria Cuţarida Crătunescu e cunoscută ca fiind prima femeie medic din țara noastră. Cu toate acestea, ea este mai puțin cunoscută la noi.
Un chirurg de la o unitate medicală din București ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, după operație. Femeia a făcut septicemie și a murit.