O îndrăgită actriță de la noi a fost diagnosticată cu cancer pulmonar în stadiul patru, iar medicii au anunțat-o că trebuie să-și ia o pauză lungă pentru tratament.
Bărbatul de 43 de ani a ajuns la spital după ce în urma unei beții de pomină și-a băgat un pahar în fund și a stat așa timp de trei zile.
Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) solicită introducerea formularelor electronice în locul tipizatelor pe suport de hârtie, precum şi prevederea ca toate formularele, inclusiv reţetele, să fie doar în format electronic, fără tipărirea lor în cabinete.
O mămică care își striga durerea pe rețelele sociale după ce medicul care a consultat-o pe parcursul sarcinii și dându-i "asigurări" că "fătul e perfect sănătos" deși toate indiciile arătau că acest copil se va naște cu o afecțiune gravă, se declară recunoscătoare lui Dumnezeu.
Mercenarii ruși din Grupul Wagner din regiunea ucraineană ocupată Luhansk se luptă să fie consultați de medicii locali, care refuză să-i trateze pe cei care sunt purtători de boli precum SIDA sau pneumonie, cu care au fost trimiși la moarte pe front.