Potrivit ministrului italian, cel de-al Treilea Război Mondial ar putea începe "în momentul în care tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev" şi deci "la frontierele Europei".
Ministrul olandez al Afacerilor Externe, Wopke Hoekstra, a declarat vineri că ţara sa va susţine România în ceea ce priveşte dosarul Schengen.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat, vineri, 32 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", în valoare totală de 441.870.078,71 de lei.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a primit vineri la Palatul Victoria pe vicepremierul şi ministrul Afacerilor Externe al Regatului Ţărilor de Jos, Wopke Hoekstra, în contextul vizitei de lucru pe care acesta o efectuează în România.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă şi ministrul francez pentru Europa şi Afaceri Externe, Catherine Colonna, au avut o întrevedere în contextul vizitei şefei diplomaţiei franceze în România.