O angajată a Primăriei Rediu, judeţul Iaşi, este cercetată în arest la domiciliu pentru luare de mită şi trafic de influenţă, după ce ar fi primit bani de la mai multe persoane pentru eliberarea unor autorizaţii de construire.
Un agent-şef principal de poliţie a fost prins în flagrant primind mită 750 de euro și după doi ani și ceva de proces a fost condamnat definitiv la 4 ani, 10 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare.
Direcţia Naţională Anticorupţie a reţinut o femeie care a cerut mită peste 90.000 de euro, pretinzând că are influenţă asupra unor membri din conducerea Consiliului Judeţean Arad, din conducerea unor unităţi sanitare şi asupra unui europarlamentar anume.
Sorin Baloș, chirurgul din Brașov care cerea pacienților 2.000 € spagă pentru o operație și a fost prins în flagrant, a fost condamnat la aproape trei ani de închisoare cu suspendare.
Cinci polițiști au fost reținuți pentru 24 de ore într-un dosar de corupție instrumentat de DGA la IPJ Brașov. Procurorii vor decide dacă îi vor propune pe agenții rutieri pentru arestare preventivă.