Este una dintre problemele ridicate de preşedintele CM Iaşi, dr. Liviu Oprea. De asemenea, medicii se tem că ar putea fi acuzaţi de malpraxis în condiţiile actuale.
Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, a anunţat sâmbătă că a pierdut un prieten foarte bun - Vasile Gherasim - care a murit în urma infectării cu noul coronavirus.
Dr. Ovidiu Alexischi prevede o adevărată catastrofă umanitară în spitale, când nu va mai fi loc de bolnavii gravi fără Covid. „Şi nici alegerile, nici perspectiva Crăciunului nu vor împodobi cu fundiţă roşie realitatea rece a catastrofei umanitare”, spune acesta.
Un băiat în vârstă de 12 ani a murit electrocutat, marţi seara, după ce s-a urcat pe un vagon de tren în gara Petroşani, copilul aflându-se în zonă împreună o fetiţă, tot de 12 ani, care a scăpat cu viaţă.
Este ca și cum te-ar strânge cineva de gât și nu poți să scapi din această strânsoare. Aceasta e senzația pe care o au pacienții COVID care ajung la terapie intensivă, descrisă chiar de un medic ATI.