Compania americană Moderna a anunțat rezultatele studiului clinic pe 30.000 de voluntari pentru un vaccin împotriva COVID-19. Potrivit studiului, vaccinul are o eficiență de 94,5% împotriva coronavirusului, au relatat CNN și radioul public american NPR.
Moderna pregăteşte lansarea oficială a posibilului său vaccin pentru Covid-19, primind deja 1,1 milioane de dolari de la guverne care aşteaptă medicamentul care ar putea salva vieţi, potrivit raportului financiar trimestrial publicat joi de compania americană de biotehnologie.
Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, profesorul Alexandru Rafila, afirmă că, până la finele acestui an, ar putea fi autorizate două vaccinuri dintre cele patru la care lucrează mari asocieri de companii.
Casa Albă nu va reuși să forțeze eliberarea unui vaccin COVID-19 înainte de ziua alegerilor, susŢine Dr. Anthony Fauci într-un interviu pentru Newsweek.
Toată lumea vrea un vaccin împotriva COVID-19. Dar necesitatea de a-l obţine cât mai repede îi face pe oameni să fie neliniștiţi. Cum se evaluează riscul.