Pe măsură ce trece timpul, unele locuri rămân în uz, dar altele sunt abandonate - din cauza circumstanțelor neprevăzute, a vremurilor schimbătoare sau a altor motive.
Un politician care este în cursă pentru a deveni candidatul democrat pentru primăria New York a postat pe contul său de TikTok un scurt clip în care dansează pe manele alături de un grup de susținători.
Conglomeratul de companii al lui Donald Trump face obiectul unei anchete penale, a anunțat procuroarea statului New York. Fostul președinte și familia sa dețin sute de companii care se ocupă de afaceri imobiliare, terenuri de golf și hoteluri.
Tabloul "Femeie aşezată lângă fereastră" (Marie-Therese) de Pablo Picasso a fost vândut pentru suma de 103,4 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate de casa Christie's, la New York, relatează AFP.
Doi trecători şi un copil au fost răniţi sâmbătă după-amiază în Times Square, New York, prinşi într-un schimb de focuri, un incident ce ar putea alimenta controversele privind creşterea criminalităţii, într-o perioadă în care oraşul doreşte să reînvie turismul, transmite AFP.