Angela Merkel a primit miercuri, în Coasta de Fildeş, Premiul pentru Pace al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că nu a înțeles pe deplin cine ia acum deciziile la Kremlin și dacă președintele rus Vladimir Putin mai este în viață. Totodată el a reafirmat că va face tot posibilul pentru a recuceri Crimeea.
Fostul general NATO Hans-Lothar Domröse a identificat circumstanțele în care, în opinia sa, Rusia și Ucraina vor accepta un armistițiu și vor începe negocierile pentru a pune capăt războiului lor, care se apropie de un a de zile.
La 1 ianuarie este marcată Ziua Mondială a Păcii. Această zi a fost instituită de Biserica Romano-Catolică pentru întărirea ideii de pace universală, potrivit www.usccb.org.
În ultima săptămână a anului 2022 asistăm la monologurile Kievului și Moscovei, președintele ucrainean reafirmând obiectivul eliberării totale a țării sale, iar cel rus dorind negocieri cu toți cei interesați de soluții acceptabile.