Ministrul Sdănătății, Victor Costache, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că pacienta care a ars pe masa de operație la Spitalul Floreasca și care a murit ulterior „a sângerat și s-a deteriorat pe parcursul nopții și s-a intervenit la 9 dimineața”.
Victor Costache, ministrul Sănătății, a prezentat marți concluziile din raportul corpului de control, care a constatat o serie de greșeli ce au dus la moartea pacientei de 66 de ani care a murit după operația în care a luat foc pe masa de operație, de la Spitalul Floreasca.
Profesorul Mircea Beuran, demis, luni, din funcția de șef al Secției de Chirurgie de la Spitalul Floreasca din București, a anunțat că va contesta această decizie a conducerii unității medicale.
Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, fondatoarele „Dăruiește Viață”, au criticat decizia cadrelor medicale de la Spitalul Floreasca din București, care au anunțat că își întrerup activitatea, în semn de solidaritate cu prof. Mircea Beuran, demis din funcția de șef de secție.
Ministerul Sănătății informează că incidentul de la Spitalul Floreasca unde o femeie a luat foc pe masa de operație s-a produs din cauza unei erori umane, precizând că chirurgul Mircea Beuran a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției.