Vremea va fi, în general, instabilă în perioada Paştelui, însă valorile termice maxime vor fi generoase şi vor ajunge chiar şi la 22 de grade Celsius, a declarat, vineri, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Raul Ilea.
Viorel Apalaghiei este unul dintre jandarmii care au luptat în Afganistan. Acum este și preot iar întâmplarea care l-a făcut să ia această decizie își are rădăcinile tot în Vinerea Mare.
Salată boeuf este unul dintre preparatele-vedetă pe masa de Paște a românilor. Chef Florin Dumitrescu se laudă cu cea mai bună rețetă de salată boeuf și dezvăluie „secretul” său.
Sunt nouă spitale de adulţi şi copii, dar şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, care vor asigura asistenţa medicală de urgenţă necesară în Capitală, în Vinerea Mare şi de Sfintele Paşti, informează Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.
Cine a fost misteriosul faraon al Paștelui, care i-a prigonit pe israeliți declanșând Exodul. În amintirea ieșirii din Egipt, evreii au stabilit sărbătoarea Paștelui.