Doi pietoni care se aflau pe trotuar așteptând un autobuz, au fost striviți de bușteni. O remorcă încărcată cu lemne s-a răsturnat peste oameni la Pașcani.
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, s-a arătat ”furios” după aflarea veştii că un copil de 10 ani din Timişoara a murit lovit de o maşină.
„Dorel” lovește din nou, de data aceasta pe Centura București, unde CNAIR a ridicat o nouă pasarelă pietonală. Lăsând la o parte faptul că nu există trotuare și că aceasta nu duce nicăieri, unul din picioarele de beton se află chiar în mijlocul primei benzi de circulație.
O adolescentă de numai 15 ani a fost accidentată mortal chiar pe trecerea de pietoni de un șofer care s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice. Incidentul nefericit a avut loc în Mediaș. Inspectoratul Județean de Poliție din Sibiu a demarat o anchetă.
Este doar o chestiune de timp până când mașinile fără șofer vor putea fi întâlnite la fiecare colț, alături alte vehicule și, mai ales, de pietoni. Pentru o interacțiune cât mai sigură cu aceștia, cercetătorii recomandă dotarea robo-mașinilor cu ochi animatronici gigantici.