Primarului Iașiului, Mihai Chirica, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru fals intelectual în formă continuată și instigare la uzurparea funcției, a anunțat vineri DNA.
China devine astfel cea de-a 6-a ţară care ajunge pe orbita Planetei Roşii, după SUA, Rusia, India, Uniunea Europeană şi Emiratele Arabe Unite care au intrat, la rândul lor, de mai puţin de 24 de ore în acest grup select prin misiunea sondei orbitale Al-Amal (Speranţă).