O petrecere de majorat care a avut loc în curtea unei persoane din localitatea Bolvaşniţa, judeţul Caraş-Severin, a fost oprită în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă de poliţiştii din Caransebeş.
Dumitru Coarnă, președintele Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, a fost votat, vineri, de organizația PSD Călărași pentru a fi cap de listă la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaților, arată G4 Media.
Circa 20% dintre polițiști vor patrula în civil, fără a purta uniforma, și vor da amenzi în cazul persoanelor și firmelor care nu respectă regulile sanitare de purtare a măștii și de distanțare socială.
Poliţiştii din București vor intensifica activităţile de verificare a modului în care se respectă măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Doi polițiști brașoveni au semnant cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției într-un dosar în care erau cercetați pentru că au luat mită de la un șofer 500 de lei, potrivit publicației Monitorul Expres.