Unchiul primarului Mihai Chirica a cerut pământ în Iași pe motiv că e „revoluționar”. Tribunalul i-a respins cererea, dar Vasile Chirica mai are totuşi şansa recursului.
Nicușor Dan, întrebat dacă se va înscrie în PNL, a declarat că strategia lui este de a-și păstra independenţa şi de a solicita sprijinul partidelor de dreapta, pentru a nu lăsa PSD în Bucureşti.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în legătură cu faptul că Anton Valeriu, primarul comunei Corbeanca, judeţul Ilfov, nu poate justifica o avere de 3 milioane lei prin veniturile realizate.
Primarul din Crevedia, Florin Petre, i-a dat soției aprobare, ilegal, pentru construcția unui spațiu comercial de sute de metri pătrați la doar 13 metri de o stație GPL, deși legea cere minimum 40 de metri.
George Simion a adus în partid alți „traseiști”: fata lui Vadim Tudor, pe Ilan Laufer, fost ministru PSD pentru mediul de afaceri, dar și un fost primar PSD, ales deputat pe listele social democraților.