Familia Regală britanică i-a urat duminică Prințului Harry „o aniversare foarte fericită” la împlinirea vârstei de 40 de ani, transmite Sky News.
Prințul Harry se întoarce în Marea Britanie fără soția sa. Ea a refuzat o invitație a regelui Charles. Meghan nu a mai ajuns în Marea Britanie de la funeraliile reginei Elisabeta a II-a.
Prinţul Harry nu se mai înţelege cu Meghan Markle şi stă căsătorit pentru binele copiilor. Pe măsură ce apar zvonuri că acesta ar fi consultat avocații, pentru divorț, cu câteva luni în urmă, fostul majordom al Prințesei Diana, Paul Burrell, a pus gaz pe foc.
Prințul Harry se numără printre reclamanți, în acțiunea legală împotriva Mirror Group Newspaper, prin care a obşinut o victorie, în ultimul proces de piraterie telefonică. Este de așteptat ca el să depună mărturie la înalta instanță, în luna iunie.
Prințul Harry a participat sâmbătă la încoronarea regelui Carol al III-lea Este pentru prima dată când este văzut în public împreună cu familia sa de la lansarea explozivului său memoriu „Spare”. Soția și copiii săi nu l-au însoțit.