Ai fotovoltaice pe care le-ai instalat pe casă? Eşti prosumator. Ce trebuie să faci de Paşte, pentru ca sistemul energetic naţional să fie în siguranţă? Sfat important de urmat.
Escrocherie cu panouri fotovoltaice. Escrocii au mai descoperit o metodă de a păcăli oamenii. Experții avertizează cu privire la prețurile propuse. Ce se întâmplă?
Veste proastă, pentru posesorii de panouri fotovoltaice! Pentru cei care sunt prosumatori, furnizorii vor schimbarea legislației astfel încât să le poată face contract la curent electric diferit față de consumatorii obișnuiți, cu tarife aliniate la vârfurile de consum din rețea.
Ți-ai pus panouri fotovoltaice, ești prosumator și vrei și baterie de stocare ca să scapi aproape total de facturi la energie electrică? ANAF te arde la TVA. Unele agenții ANAF aplică TVA de 9% la baterii, altele o cotă de 19%.
Românii cu panouri fotovoltaice produc curent cât 3 reactoare de la Cernavodă. Rețeaua nu ține. Din lungimea totală a LEA, circa 81 % au anul punerii în funcțiune în perioada 1960 - 1979, iar 13,6 % între anii 1980 și 1999.