Oliver Stone, cunoscutul regizor în vârstă de 76 de ani, a lansat critici dure la adresa președintelui american Joe Biden, pe care îl consideră un promotor al războiului. În același timp, Stone a mărturisit că îl admiră pe Vladimir Putin, pe care îl consideră "un mare lider".
Rusia nu a manifestat vreo dorinţă ''semnificativă'' de a pune capăt războiului din Ucraina, a declarat joi secretarul de stat american Antony Blinken, la scurt timp după afirmaţia preşedintelui rus conform căreia Moscova susţine încheierea ''cât mai curând'' a acestui conflict.
Președintele Volodimir Zelenski a avertizat Federația Rusă că o eventuală tentativă de a arunca în aer Centrala Hidroelectrică Kakhovka ar reprezenta o declarație de război pentru întreaga lume.
Zece mii de copii au fost ucişi sau răniţi în Yemen de la începutul războiului, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al UNICEF, la Geneva, la întoarcerea dintr-o misiune în această ţară, relatează AFP.