Vizitatorii Domeniului Regal Săvârşin vor putea vedea, în curând, Atelierul Auto al Regelui Mihai cu toate piesele, uneltele şi accesoriile lui originale, anunţă Familia Regală a României într-o postare pe Facebook.
Se împlinesc 20 de ani de când membrii familiei Regale a României au revenit la Palatul Elisabeta. Acest palat a fost reședința oficială a Regelui Mihai, pe parcursul vieții sale.
Nicolae al României a transmis un mesaj de Paşti şi a publicat pe Facebook fotografii cu familia în costume tradiţionale, potrivit news.ro. Nicolae s-a căsătorit cu Alina-Maria Binder în 2018, la Sinaia.
Casa Regală a României a organizat sâmbătă o slujbă de pomenire la trei ani de la moartea regelui Mihai I.
21 august 1968: S-a spus despre acel discurs, din 21 august 1968, că a fost momentul de glorie al lui Nicolae Ceaușescu.