SUA vor să se întoarcă în Afganistan, la Bagram. „Amenință” instalațiile nucleare ale Chinei. Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și-a declarat intenția de a returna forțele americane la baza aeriană Bagram din Afganistan, susținând că „China controlează acum Bagram”.
VIDEO Avioane SU-35 ale Rusiei hărțuiesc drone Reaper de 33.000.000$ ale Franței în Mediterana. Ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu, a făcut public un incident care a avut loc deasupra Mării Mediterane.
Călin Georgescu este omul Rusiei în România. Crin Antonescu, candidatul la Preşedinţei al alianţei de guvernare: Este protejatul, favoritul şi victima.
Furie și neputință simțim aici în Estul Europei când suntem pe cale să fim aruncați, din nou, în brațele rușilor. La fel cum s-a mai întâmplat după sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Când ne-am procopsit cu cea de-a 12 invazie rusească care ne-a adus numai suferință.
Crin Antonescu: ”Am spus din prima zi a campaniei că domnul Georgescu este candidatul Rusiei”. Într-un context geopolitic tot mai tensionat, liderii politici dezbat necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și poziționarea strategică a României pe scena internațională.