Interlopul Lucian Boncu, cel care se lăuda că le-ar fi preparat cocaoină lui Smiley, Pepe, Salam și multor alte vedete, spune acum, în apărarea sa, ca nu putea fi lider interlop pentru că nu avea nici măcar reducere la cocaină.
Înregistrea unei discuții a lui Lucian Boncu cu o altă persoană a fost făcută de camera instalată de DIICOT în apartamentul din Giroc al liderului interlop, în timp ce se investiga dosarul de trafic de cocaină în care a fost trimis în judecată, relatează Pressalert.ro .
Nici pandemia și nici amenzile pe care le aplică oamenii legii nu par să îl sperie pe Florin Salam. Artistul a cântat de mama focului la o zi de naștere, în Ștefăneștii de Jos.
Magistrații din Craiova au deci prelungirea măsurii arestului la domiciliu cu încă 30 de zile pentru fostul soț al Biancăi Drăgușanu, acuzat de trafic de persoane și proxenetism dar și de alte fapte cu violență alături de nașul său de cununie, periculosul Adrian Tâmplaru.
Adi Minune a fost primul manelsit care a dat tonul investițiilor imobiliare în branșă. A fost urmat de Vali Vijelie și de Florin Salam. Maneliștii au preferat să își implice cunoscuții în aceste proiecte.