Soțul Iuliei Albu, Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. În ce stare se află? Ce spune soția bărbatului și unde se află acum acesta?
Cercetătorii au descoperit că utilizarea sobelor și a mașinilor de gătit cu gaz este peirculoasă pentru sănătate. Conform acestora, concentrațiile mari de dioxid de azot poate irita sistemul respirator. Pericolul este mortal.
Un medic celebru ar putea rămâne fără titlul de membru corespondent al Academiei de Științe Medicale. Spitalul pe care l-a condus timp de 25 de ani a cerut retragerea titlului. Motivul ar fi reprezentat de perfomanțele academice slabe ale medicului Cristian Ioan Stoica.
Un lanț de săli de sport de lux din Statele Unite ale Americii lansează un program care costă 40.000 de dolari pe an. Cei care îl urmează ar putea trăi până la 100 de ani, conform companiei de fitness.
Cine e fosta iubită a lui Florin Piersic care nu vrea să-l mai vadă? În lunga listă de cuceriri feminine ale marelui actor, una anume este o prezență aparte. Mulți au considerat-o cea mai mare iubire a artistului, relația lor fiind specială fără a se concretiza într-o căsnicie.