Rusia este "invincibilă" astăzi aşa cum a fost în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a declarat vineri preşedintele Vladimir Putin în timpul unei întâlniri cu adolescenţi cu ocazia începerii anului şcolar.
Elevii ar putea fi testaţi antidrog sau ar putea să li se ceară o adeverinţă medicală care să ateste că nu consumă substanţe interzise. Măsurile sunt deocamdată la stadiul de propunere. Părinţii sunt cei care trebuie să decidă dacă doresc sau nu acest lucru.
Odată cu noul an școlar ce începe în septembrie, la liceul din Borisăuca se va preda oficial în limba română, renunțîndu-se la programa de învățămînt în ”limba moldovenească”
Gestionarea pregătirilor școlare cu un buget redus poate fi ușurată printr-o planificare atentă și o abordare a cumpărăturilor inteligentă.
Un incendiu violent a izbucnit azi-noapte la Școala Gimnazială din comuna Umbrăreşti, judeţul Galaţi. Speriaţi de fumul gros şi flăcările uriaşe, oamenii care locuiesc în zonă au dat alarma.