Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că se aşteaptă ca PNL şi ministrul de Interne, Lucian Bode, să ia „foarte în serios” problemele cauzate de teza de doctorat a acestuia, arătând că se aşteaptă ca „cel târziu până la rotativa guvernamentală să se ia o decizie clară.
Emilia Șercan a anunțat că nu va analiza teza de doctorat a lui Lucian Bode. Teza este transcrisă de membrii USR de mână de la Biblioteca Națională într-o campanie de imagine.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, publică, miercuri, mai multe clarificări din partea profesorului Ioan Pleşa, unul dintre universitarii al căror nume este acuzat că l-a înlocuit dintr-un curs.
Sorin Cîmpeanu, și-a însușit prin plagiat – într-un curs de specialitate – 13 capitole publicate anterior în mod repetat sub semnătura altor doi profesori de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București, susține jurnalista Emilia Șercan .
Jurnalista Emilia Șercan a fost desemnată câștigătoarea Premiului Grupului pentru Dialog Social, pentru anul 2019, conform unui anunț făcut de reprezentanții organizației.