Ilie Năstase a fost testat pozitiv la coronavirus și este internat la Institutul “Matei Balș” din Capitală încă de săptămâna trecută. El este sub supravegherea medicilor, ia medicația prescrisă și ascultă toate indicațiile.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că, marţi şi miercuri, vor mai fi transferaţi câte şase pacienţi în Germania - marţi cu o aeronavă militară română, iar miercuri cu o aeronavă militară germană.
Guvernul federal din Viena a propus o lege prin care sinuciderea asistată va fi legală pentru persoanele în stadiu terminal, a anunțat, sâmbătă, cancelaria federală prin intermediul unui comunicat de presă.
Trei pacienţi COVID în stare critică sunt transferaţi joi în Polonia, a anunțat Ministerul Sănătăţii. Este vorba despre pacienți internați la spitale din București, transportabili, intubați și care necesită asistență medicală într-o secție de anestezie-terapie intensivă.
Recidivistul Marcel Varga (48 de ani) și Raul Dărăban (24 de ani) au fost trimiși în judecată pentru tentativă de omor, în timp ce victima lor se află și acum în stare vegetativă.