Cardurile de energie pot fi folosite nu doar pentru plata curentului electric, dar și pentru achiziția de lemne. Directorul Poștei Române se așteaptă la cozi la oficiile poștale și face un apel la calm.
Angel Tîlvăr a declarat că a adus în discuţie la reuniunea miniştrilor apărării din statele NATO incidentul cu racheta rusească despre care Ucraina a anunţat iniţial, în mod eronat, că a trecut vinerea trecută prin spaţiul aerian al României.
Un consilier din cadrul Consiliului Județean Satu Mare și-a dat demisia din funcție pe motiv că „nu făcea nimic” și astfel i se încălca „dreptul la muncă”.
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunțat miercuri, la finalul ședinței de la Palatul Victorii, că Executivul a adoptat o schemă de ajutor de stat pentru crescătorii de vaci de lapte.
Rareș Bogdan a declarat că OMV Petrom încearcă să blocheze România să devină independentă energetică și să devină exportator de gaze pentru țările europene vecine, prin faptul că amână demararea exploatării perimetrului de gaze naturale Neptun Deep.