Jucătorii care vor participa la turneul de tenis Australian Open 2023, din ATP şi WTA, primul de Grand Slam al anului, nu vor fi supuşi testelor pentru Covid-19 şi pot juca chiar dacă sunt infectaţi, a anunţat Craig Tiley, directorul turneului de la Melbourne.
Cinci percheziţii efectuate la sediile şi punctele de lucru a trei societăţi comerciale și mai multe persoane au fost conduse la audieri.
Trei elevi din oraşul elveţian Basel au falsificat rezultatele testelor COVID-19 pentru a absenta de la ore, drept urmare întreaga clasă a fost plasată sub carantină iar autorii farsei riscă măsuri disciplinare.
Ministerul Sănătății a publicat numărul de teste efectuate zilnic, începând cu 1 martie, în fiecare județ. Astfel, în timp ce unele județe fac peste 1.000 de teste pe zi, precum Timiș sau Cluj, altele, ori chiar peste 3.500, precum Bucureștiul, altele fac 5 – precum Vrancea.
Slovacia va permite redeschiderea graduală a şcolilor şi grădiniţelor începând de săptămâna viitoare, în condiţii stricte, a anunţat miercuri guvernul slovac, informează dpa.