Descoperirea ce ne modifică ideea despre timp. Știm că există trecut, prezent și viitor, o „șosea” cu sens unic a timpului, dintre primul către ultimul. Dar se pare că lucrurile nu stau neapărat așa cum știam.
Nicolae Ciucă a declarat că „PNL va juca un rol mai important decât trecutul lui glorios”.
O lămâie din secolul 18 a fost vândută la licitație. Cum arată acum fructul vechi de sute de ani. Iată pe ce sumă a fost vândut la licitație.
Salvamontiștii din Maramureș au intervenit, miercuri seară, pentru salvarea a patru cetățeni din Ucraina care s-au rătăcit prin munți după ce trecut ilegal granița țării noastre în încercarea de a scăpa de război. Este vorba de 3 bărbați și o femeie cu vârste între 30-32 de ani.
El a vorbit în acest context de "misiunea neîntreruptă de reînsufleţire a democraţiei, a spiritului păcii şi a solidarităţii".