Candidații cu păr mare trebuie să și-l prindă! Duminică, 21 iulie, cei 1.738 de candidați înscriși la concursul de admitere scris de la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Gr.T.Popa” din Iași (UMF), sesiunea iulie 2024, vor susține testul grilă cu durata de 3 ore.
O mamă a terminat Medicina în acelaşi timp cu fiul. Ce i-a determinat pe cei doi să studieze. Femeia a absolvit în trecut Biochimia şi povestea ei devine şi mai interesantă: a fost studentă în acelaşi timp la UMF cu fiul ei, care e a fost înscris la Medicină Generală.
38 de națiuni au rostit jurământul lui Hipocrate. Din cei 1.575 de absolvenţi ai UFM Iași, doar 1.221 sunt cetăţeni români.
Studenţii de la UMF Iaşi au publicat în mediul online lista şpăgilor care se iau de către cadrele universitare, la examene. „După ce am plătit examenul", spun ei, "am primit un SMS cu ora și locul unde pot veni să primesc subiectele pe care le voi primi”.
Curtea de Apel Iaşi a respins definitiv, miercuri, contestaţia studenţilor cu privire la decizia Universităţii de Medicină şi Farmacie de a permite participarea la examene doar pe bază de vaccin sau test PCR negativ.