Un număr de 16 pacienţi sunt ventilaţi mecanic în Unitatea Primire Urgenţă de la spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, aceştia urmând a fi transferaţi într-o secţie de terapie intensivă abia în momentul în care vor apărea locuri disponibile.
Aproape 40 de bolnavi de COVID-19 care au nevoie de spitalizare aşteaptă eliberarea unui pat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Nu mai există locuri nici la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU), 11 dintre aceștia având nevoie de terapie intensivă.
Luni, când în Capitală erau confirmate peste 2.500 de cazuri noi, am ajuns și eu la Camera de Gardă a unui spital de urgență din București, cu o ureche umflată, după o noapte albă din cauza durerilor.
Suntem mai rău decât în toamna trecută, "situația nu este deloc roză, iar valul acesta nu se compară cu precedentele", avertizează Bogdan Oprița, medicul șef al UPU SMURD București și șeful Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Floreasca, într-un interviu acordat HotNews.ro.
O maşină în care se aflau două persoane a căzut, sâmbătă, în albia râului Someş, în localitatea Ilva Mică din judeţul Bistriţa-Năsăud. Cele două persoane au reuşit să iasă, dar au fost rănite, fiind transportate la spital.