Directorul executiv al AstraZeneca, Pascal Soriot, a făcut apel la publicul european să dea dovadă de înţelegere în privinţa întârzierilor în livrările plănuite de vaccinuri anti-COVID, subliniind însă că firma nu este obligată juridic de un anumit calendar, scrie dpa.
Compania farmaceutică AstraZeneca s-a retras de la reuniunea ce urma să aibă loc miercuri cu Uniunea Europeană pentru a discuta despre livrările de vaccinuri, a comunicat un înalt oficial european, potrivit agenţiilor Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Programele de vaccinare din China şi India se vor întinde până spre sfârşitul lui 2022, dată fiind dimensiunea uriaşă a populaţiilor acestor state, iar peste 85% dintre ţările sărace nu vor avea acces larg la vaccinuri înainte de 2023, potrivit unui studiu, citat de Reuters.
Mişcarea talibană şi-a anunţat sprijinul faţă de o campania de vaccinare în Afganistan împotriva COVID-19 pentru care au fost promise 112 milioane de dolari prin programul COVAX al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters.
Sanofi şi partenerul său britanic, GlaxoSmithKline, au amânat pentru sfârşitul acestui an lansarea vaccinului lor anti-COVID, după ce la testele clinice rezultatele acestui vaccin candidat nu au fost mulţumitoare.