"Astăzi, am procedat la un nou schimb de prizonieri. Paisprezece dintre ai noştri se întorc acasă, şapte militari şi şapte civili. Una dintre femeile militar este însărcinată în cinci luni", a declarat vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, pe Telegram, citată de AFP și de Agerpres.
Într-un interviu acorda vineri BBC, Irina Vereşciuk a acuzat Rusia că a "deportat" un mare număr de civili de-a lungul frontierei şi că îi foloseşte ca "ostatici".
"Ei au capturat toţi aceşti ostatici - civili, femei, angajaţi ai consiliilor locale, pentru a încerca să-i folosească", a declarat ea.
Citește și: Rachetele cu care Putin amenință România pot avea focoase nucleare și pot fi lansate de pe submarin
"Ştim că există peste o mie de ostatici acolo, între care aproape 500 de femei. Ştim că sunt în închisori şi în centre de detenţie provizorii la Kursk, la Briansk, la Riazan, la Rostov", a mai spus ea.
Irina Vereşciuk a vorbit şi despre dificultatea de a obţine eliberarea femeilor.
Citește și: Un avocat din Buzău, găsit strivit între mașină și unul din stâlpii porții casei sale
"Acum refuzăm să organizăm un schimb fără nicio femeie pe listă. Aşa încercăm într-un fel sau altul să ne salvăm femeile şi civilii", a precizat ea.
Mai multe schimburi de prizonieri au avut loc între Kiev şi Moscova după invadarea Ucrainei de către Rusia, care a început pe 24 februarie.