Cu cât amenințarea nucleară a Rusiei crește, românii sunt tot mai speriați și caută să obțină cât mai repede pastilele de iod împotriva radiațiilor.
Ministrul Sănătății susține că populaţia eligibilă pentru pastile de iod este în jur de 7 milioane de persoane cu vârsta de până la 40 de ani.
„Dintre aceste persoane, în iulie au primit sau au solicitat pastile de iod doar 1.200, în august 218.000, în luna septembrie, care tocmai s-a încheiat, aproape 300.000 de români au apelat la medicul de familie pentru eliberarea pastilelor de iod.
Citește și: Lovitură: Cartelul OPEC reduce producția de petrol cu 2 milioane de barili pe zi din noiembrie
Deci, avem peste jumătate de milion de persoane care au luat pastilele de iod. Eu sper ca acest ritm să continue şi în lunile următoare.
Cred că între timp şi medicii de familie au înţeles, atunci când au un consult cu un pacient cu vârstă de sub 40 de ani îi pot da, în afară de tratamentul obişnuit pe care îl primeşte sau recomandările medicale, şi prescripţia pentru el şi pentru membrii familiei care se încadrează în această categorie", a spus Rafila la Europa FM.
Citește și: Generalul american Ben Hodges: Ucraina va lua Crimeea înapoi până la jumătatea anului 2023
Ministrul Sănătății spune că România are capacitatea de a oferi asistență medicală pacienților din Ucraina.
„Trebuie să înţelegem că, dacă există o stare de război, comanda o preia Armata şi este normal să fie aşa, pentru că este o chestiune coordonată, care ţine cont şi de partea de resurse medicale militare şi de gestionarea situaţiei pentru eventualii combatanţi şi pentru populaţia civilă", a adăugat Alexandru Rafila.