Potrivit Sky News, se dorește o nouă abordare față de strategia americană de represalii din regiune ce va căuta noi soluții la conflictul cu Iranul.
Contactele cu Iranul vor avea loc în paralel cu ale aliaților SUA din regiune, în special statele din Golf și Israel, potrivit Sky News,
Televiziunea Channel 12 a raportat duminică că șeful Mossad, Iossi Cohen, urmează să se întâlnească cu președintele american Joe Biden luna viitoare, pentru a prezenta poziția Israelului cu privire la orice nouă versiune a acordului nuclear cu Iranul JCPOA.
Conform raportului, Cohen îi va prezenta lui Biden și înalților oficiali ai Apărării, inclusiv noului șef al CIA, David Cohen, informații actualizate cu privire la programul nuclear secret al Iranului.
Iossi Cohen va fi însoțit de oficiali din ministerele Apărării și de Externe.
În cazul în care SUA va reintra în acord, Israelul dorește ca Washingtonul să încorporeze o serie de componente de bază pentru a asigura securitatea națională.
Acestea includ un angajament din partea Iranului de a opri imediat îmbogățirea uraniului și producerea de centrifuge, stoparea sprijinului pentru grupurile teroriste din regiune, în principal Hezbollah din Liban și pentru atacurile teroriste la nivel mondial asupra țintelor israeliene.
Israelul dorește, de asemenea, ca SUA să pună capăt prezenței militare a Iranului în Irak, Siria și Yemen și să oblige Teheranul să acorde acces deplin inspectorilor de la Agenția Internațională pentru Energie Atomică a ONU.