Răpirea a avut loc în capitala Pakistanului, Islamabad. Fata ambasadorului ar fi fost pusă în libertate după câteva ore. Surse din Afganistan susțin că, pe timpul răpirii, ea ar fi fost violată.
Ambasadorul Pakistanului în Afganistan a fost convocat la sediul Ministerului de Externe de la Kabul pentru a i se transmite un protest din partea autorităților afgane.
La rândul lor, autoritățile din Pakistan au anunțat că au declanșat o anchetă la Islamabad, și cu toate acestea, duminică seară, Ministrul de Interne pakistanez a negat incidentul și și-a exprimat dubiile în legătură cu declarațiile fetei.
Citește și: CNAIR, daună totală pentru buget: 220 de milioane euro, despăgubiri plătite din cauza incompetenței
Afganistanul şi-a rechemat astăzi acasă ambasadorul din Pakistan, invocând răpirea fiicei acestuia şi persistenţa ameninţărilor la adresa securităţii personalului diplomatic.
De asemenea, mai mulţi înalţi diplomaţi afgani aflaţi la post la Islamabad au fost rechemaţi în ţară
Într-un comunicat al Ministerului de Externe afgan i se cere ambasadorului Pakistanului la Kabul, Mansoor Ahmad Khan, „să adreseze aceste proteste și îngrijorări alea guvernului afgan, îngriorări ce vizează acest incident grav”.
Citește și: Predoiu, răspuns dur la acuzațiile lui Daniel Morar: i-ar fi “topit“ lui Kovesi sute de dosare
Afganistanul vrea ca Guvernul Pakistanului să „ia măsuri imediate”, să identifice și să îi pedepseaască pe cei din spatele atacului”, și să protejeze siguranța diplomaților afgani”, conform cu înțelegerea internațională.
Ministrul de externe al Pakistanului a declarat că e regretabilă această acțiune și că speră ca Afganistanul să-și reconsidere decizia.
Pakistanul se pregătește să găzduiască săptămâna viitoare, o conferință de pace în contextul tensiunilor dintre Afganistan și Pakistan, guvernul afgan acuzându-l pe cel pakistanez că îi susține pe talibanii care sunt în ofensivă în Afganistan.
Actualul guvern afgan a fost susținut de SUA și de NATO, care însă și-au retras, în acest an, trupele din Afganistan.