Agenții FBI au intrat în camera greșită într-un hotel din Boston în timpul unui exercițiu de antrenament, unde au încătușat și interogat dur un pilot al companiei Delta Airlines timp de aproape o oră înainte de a realiza că este persoana greșită, potrivit insider.com.
Agenții federali de la biroul FBI din Boston și de la Departamentul de Apărare desfășurau o investigație simulată la Hotelul Revere, au declarat surse pentru Cheryl Fiandaca de la WBZ.
Agenți FBI au greșit camera de hotel la o simulare de arestare
Agenții au lovit ușa unei camere de hotel în jurul orei 22, iar când un bărbat confuz a deschis ușa, l-au încătușat, l-au băgat la duș și l-au interogat mai bine de 45 de minute.
Citește și: FSB confiscă pașapoartele oficialilor și directorilor companiilor de stat, ca să nu „dezerteze”
Când agenții au descoperit că au făcut o greșeală, și-au cerut scuze bărbatului, un pilot al companiei Delta Airlines care încerca să doarmă.
„Pe baza unor informații inexacte, ei au fost trimiși din greșeală în altă cameră și au reținut o persoană, care nu era cea care juca rolul de suspect”, a declarat FBI.
Citește și: VIDEO Viitorul luptelor aeriene: Războiul dronelor, alimentate în aer pentru autonomie mare
„Siguranța este întotdeauna o prioritate a FBI și a partenerilor noștri de aplicare a legii și luăm aceste incidente foarte în seriosivizia Boston analizează incidentul cu Departamentul Apărării pentru a lua măsuri ulterioare, adecvate”, a precizat FBI într-un comunicat.