Inundaţiile recente din landul german Bavaria i-au afectat pe alegătorii chemaţi la urne pentru alegerile europarlamentare, mai multe secţii de votare fiind relocate şi existând rapoarte despre buletine de vot pierdute, transmite joi agenţia DPA.
Responsabilul cu alegerile din landul Bavaria, Thomas Gössl, a declarat că primăriile din unele regiuni afectate nu sunt încă utilizabile în acest sens, motiv pentru care au fost înfiinţate administraţii municipale provizorii.
Alegeri europarlamenteare, în pericol din cauza inundațiilor. Multe secții de votare au fost mutate
Cu toate acestea, în urma discuţiilor cu funcţionarii electorali din aceste zone s-a constatat că alegerile se pot desfăşura în mod corespunzător.
Citește și: Câți europarlamentari trimite România la Bruxelles pe 9 iunie 2024. Plătiți cu peste 10.000 €/lunar
Potrivit lui Gössl, alegătorii care şi-au pierdut buletinele de vot din cauza inundaţiilor sau nu au intrat în posesia lor, trebuie să contacteze imediat autorităţile locale pentru a solicita şi a ridica noi documente.
Gössl a precizat că în Bavaria mai pot fi emise buletine de vot până sâmbătă, la ora 12:00 (10:00 GMT).
Citește și: Ce vor găsi românii în cabinele de vot pe 9 iunie? ”Alegerile locale sunt cel mai greu de organizat”
O a patra victimă a inundaţiilor a fost găsită miercuri în Bavaria, potrivit DPA. Bilanţul inundaţiilor din sudul Germaniei a crescut astfel la şase morţi, scrie Agerpres.