Alexandr Dughin, "creierul lui Putin", îl laudă pe Călin Georgescu. Călin Georgescu este omul responsabil de aducerea lui Aleksandr Dughin în România.
Alexandr Dughin, "creierul lui Putin", îl laudă pe Călin Georgescu: "E foarte util pentru Rusia"
Dughin, cunoscut pentru viziunea sa ultra-naționalistă rusă, a subliniat că Georgescu reprezintă un tip de politician mult mai ușor de abordat pentru Rusia, comparativ cu alții.
„Este mult mai ușor să ai de-a face cu un astfel de politician decât cu altcineva pentru Rusia”, a spus Dughin despre Georgescu, despre care a adăugat că are similitudini cu alți lideri conservatori din Europa, precum Viktor Orbán din Ungaria, un alt admirator declarat al lui Vladimir Putin.
"Călin Georgescu este un politician remarcabil. Nu poate fi numit prorus, dar este asemănător cu Orban", spune Dughin.
Ideologul lui Vladimir Putin a apreciat că Georgescu este un patriot român, ortodox convins, tradiționalist și conservator, fiind împotriva globalismului și a agendei liberale.
Citește și: Cine e Călin Georgescu? Vrea RO-EXIT, ieșirea din NATO a României și revenirea la "Mama Rusie"
Dughin: Cu Călin Georgescu președinte, Moldova „nu va avea unde merge”, decât spre direcția Moscova
În ceea ce privește Moldova, Dughin a remarcat că legătura dintre România și Moldova este „deosebită”, iar în cazul în care Georgescu ar câștiga alegerile, Moldova „nu va avea unde merge”, decât spre direcția Moscova.
„Chiar și în Kremlin se spune că nu se știe exact care este poziția sa. Și, știți, legătura dintre România și Moldova este deosebită. Moldova aspiră spre România pentru integrarea europeană. Dar aici este o legătură cu Rusia", spune Dughin.
Citește și: VIDEO Șoșoacă, atac furibund la Călin Georgescu: ”Cum îți permiți casă de milioane € la VIENA?”
Ideologul rus a spus că dacă România se apropie de un bloc aliat cu Rusia, acest lucru ar putea adânci divergențele cu Uniunea Europeană și ar întări pozițiile Rusiei în regiune, inclusiv absorbirea totală a Republicii Moldova în ghearele Rusiei pe modelul "Belarus".
„Și dacă, prin voia lui Dumnezeu, acest candidat patriot, Călin Georgescu, va câștiga, Moldova nu va avea unde merge. Dacă se îndreaptă spre România, vor ajunge mai aproape de un bloc aliat cu noi. Aceste rezultate sunt foarte importante și neașteptate. Toată lumea credea că va câștiga un naționalist român clasic, mai puțin favorabil Rusiei”, spune acesta, potrivit Antena 3.
Citește și: Rusofilul Călin Georgescu, propulsat în fruntea alegerilor de o rețea misterioasă activată pe TikTok
Definiția "idiotului util" al Rusiei. Dughin: "Călin Georgescu este un candidat excelent. Este util pentru noi"
De asemenea, Dughin a menționat „respingerea globalismului” ca fiind o temă cheie susținută de Georgescu, o temă favorită a Kremlinului, ce vizează reducerea influenței Uniunii Europene asupra țărilor ortodoxe din Europa Centrală și de Est.
"Este împotriva globalismului, împotriva agendei liberale, este un patriot român, ortodox convins, tradiționalist, conservator. Este mult mai ușor să ai de-a face cu un astfel de politician, decât cu altcineva pentru Rusia”, spune Alexandr Dughin.
Citește și: Dovada că o postare pro-Călin Georgescu a fost plătită cu 2.000 lei pe Tik Tok. Banii, dați la negru
„Acest popor respinge susținătorii globaliști care transformă România, o țară ortodoxă, într-o copie a Europei globaliste. Rezistența lui Călin Georgescu este vocea poporului, fără partide sau mișcări politice în spate. El spune doar adevărul. „Răspunsul este simplu”, spune el, „haideți să ieșim din această situație”. Românii spun: „Ajutați-ne să ieșim de aici, altfel ne vom afla din nou într-un impas istoric.” Este un semnal foarte interesant pentru toți. Este un candidat excelent. Este util pentru noi”, mai spune Alexandr Dughin.
Citește și: Călin Georgescu, în delir total: "M-am întâlnit cu extratereștrii. Piramidele egiptene nu există"
Presa de la Kremlin, despre Călin Georgescu: Este un susținător al „Alianței cu Rusia”
Presa de la Kremlin a salutat scorul mare obținut de Georgescu în primul tur al alegerilor, cu agenția RIA Novosti notând că Georgescu este un susținător al „Alianței cu Rusia”.
Citește și: Șoșoacă, despre Călin Georgescu: "Are legături ciudate. E susținut de forțe străine. Fiți atenți!"
Cine e Aleksandr Dughin, adus de Călin Georgescu în România
Aleksandr Dughin este ideologul favorit al dictatorului rus Vladimir Putin, considerat chiar "creierul lui Putin". Totodată, Dughin este cel care a creat ideologia "Eurasia" - un "proiect" de refacere a influenței sovietice asupra țărilor europene din timpul U.R.S.S..
Dughin a venit la București în iunie 2014, la chemarea lui Călin Georgescu, unde a avut întâlniri cu un cerc restrâns al celor din jurul Mișcării Eurasia în România.
Citește și: Delir în Programul de Guvernare Călin Georgescu: UE și NATO ne vor răul. Avem nevoie de gaz rusesc
Oficina de propagandă a Kremlinului, Sputnik, l-a lăudat de mai multe ori pe Călin Georgescu pentru pozițiile sale pro-ruse și anti-europene și anti-NATO.
Dughin dezaprobă liberalismul și Occidentul, în special hegemonia SUA. Suntem de partea lui Stalin și a Uniunii Sovietice."
El se descrie ca fiind conservator incurabil: ”Noi, conservatorii, dorim un stat puternic și solid, dorim ordine și o familie sănătoasă, valori pozitive, consolidarea importanței religiei și a Bisericii în societate.” El adaugă: „Vrem radio și TV patriotice, experți patrioți, cluburi patriotice. Vrem media care să exprime interesele naționale".
Potrivit politologului Marlène Laruelle, gândirea lui Dughin, principalul producător al unui fascism à-la-russe, ar putea fi descrisă ca o serie de cercuri concentrice, având ca coloană vertebrală ideologii de extremă dreapta susținute de diferite tradiții politice și filosofice.
Potrivit lui Dughin, forțele civilizației occidentale liberale și capitaliste reprezintă ceea ce grecii antici numeau „forma esențială a titanismului” care se opune Cerului.