Omul de afaceri Evgheni Prigojin, a cărui firmă de catering Concord a lucrat pentru Kremlin, este suspectat de legături cu o "fermă de troli" pe care Washingtonul o acuză de ingerinţă electorală, precum şi de implicare în grupul de mercenari Wagner.
Prigojin intenţionează să-i facă pe Navalnîi şi pe aliata sa Liubov Sobol să-i plătească 88 milioane de ruble (aproape un milion de euro) drept prejudicii în urma publicării uneia din anchetele lor, anunţă un comunicat publicat marţi seară de biroul de presă al Concord.
Navalnîi şi echipa sa vizează în anchetele lor corupţia elitelor ruse, adunând milioane de vizualizări pe reţelele sociale.
'Intenţionez să ruinez acest grup de oameni fără scrupule', afirmă Prigojin în comunicat, potrivit căruia o firmă de cantine şcolare, care a încheiat un contract cu Concord, ar fi fost prejudiciată în urma unui video al lui Navalnîi care îi incrimina activitatea. Prigojin susţine că a despăgubit firma respectivă şi acum vrea să recupereze banii de la opozanţi.
"Dacă Navalnîi îşi dă sufletul lui Dumnezeu, nu am intenţia să-l persecut în această lume (...) Dacă va trăi, va trebui să răspundă cu toată rigoarea legii ruse", a adăugat el.
În martie, Prigojin a cerut despăgubiri de 50 miliarde Statelor Unite după ce acestea l-au sancţionat pentru rolul său în ingerinţa Moscovei în alegerile prezidenţiale americane din 2016.
Omul de afaceri mai este acuzat de legături, pe care le neagă, cu grupul Wagner, ai cărui membri ar lupta în Siria, Libia şi mai multe ţări din Africa.
Opozantul Aleksei Navalnîi se află spitalizat la Berlin, unde medicii spun că au stabilit că prezintă "urme de otrăvire".