Alte două țări pleacă la război, în Orient. Una dintre ele deține arma nucleară. Iranul spune că a lovit un grup militant din vestul Pakistanului, într-un atac cu rachete.
Este al treilea atac aerian asupra unei alte țări, în această săptămână, după atacurile anterioare asupra țintelor din Irak și Siria.
Alte două țări pleacă la război, în Orient
Televiziunea de stat iraniană a anunţat că operațiunea a lovit două site-uri din Belucistan, legate de gruparea militantă Jaish al-Adl.
Jaish ul-Adl sau Jaish al-Adl este o organizație militantă islamistă sunnită, care operează în principal în sud-estul Iranului, unde există o concentrație substanțială de etnici beluci sunniți și o graniță problematică.
Iranienii, pe de altă parte, sunt majoritari şiiţi. Grupul Jaish al-Adl și-a revendicat responsabilitatea pentru mai multe atacuri, împotriva personalului militar din Iran.
Citeşte şi: Un cargo grecesc, lovit de o rachetă lansată de rebelii houthi din Yemen. SUA reia bombardamentele
Oficialii pakistanezi au informat că doi copii au fost uciși și alți trei au fost răniți. Islamabadul a spus că atacul aerian a fost un act ilegal și a avertizat că ar putea duce la consecințe grave.
Cel mai recent atac aerian vine într-un moment de creștere a tensiunii în Orientul Mijlociu, cu peste 100 de zile de război între Israel și grupul palestinian Hamas, în Gaza.
Au mai fost recentele atacuri aeriene SUA - Marea Britanie, asupra părţii din Yemen, unde militanții Houthi, care de'in controlul, susținuți de Iran, au atacat transporturile comerciale din Marea Roșie.
Citeşte şi: VIDEO SUA au eliminat în Bagdad liderul unei miliții pro-Iran. 2.500 trupe în Irak, gata de război
China a cerut Pakistanului și Iranului să dea dovadă de reținere și „să evite acțiunile care ar duce la o escaladare a tensiunii”.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Mao Ning, a adăugat că Beijingul vede țările acestea ca fiind nişte vecini apropiați.
Greva de marți, din Pakistan, a lovit un sat din vasta provincie de graniță din sud-vestul Belucistanului. Teheranul a spus că vizează Jaish al-Adl, adică „armata justiției”, conform BBC.
Citeşte şi: Peste 200 de morți în atentatul din Iran. Teheranul jură răzbunare. Ce armată pregătește
Grup etnic musulman sunnit Baloch sau Beluci a desfășurat atacuri în interiorul Iranului, precum și asupra forțelor guvernamentale pakistaneze.
Luni seara, Iranul a lansat rachete balistice împotriva țintelor din orașul Irbil, din nordul Irakului. Atacul afost condamnat de Statele Unite.
Gărzile Revoluționare din Iran au spus că au lovit ceea ce au pretins a fi "un cartier general de spionaj” israelian, în regiunea semiautonomă Kurdistan, a Irakului. Patru civili au fost uciși și șase răniți în atac, au declarat autoritățile locale.