Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko, a indicat într-un comunicat difuzat pe Facebook că pachetul a sosit în cursul dimineții și a explicat că expeditorul "este același cu cel al celorlalte plicuri" trimise la alte ambasade și consulate ucrainene din străinătate. "Acestea provin de la un dealer Tesla din orașul german Sindelfingen", a precizat el.
"Adresa expeditorului este aceeași cu cea a celorlalte plicuri care au sosit anterior (...) Poliția greacă a deschis o anchetă în acest sens", a afirmat el.
"În total, există deja 33 de cazuri de amenințări care au fost numărate în 17 țări. O tentativă de atac terorist, două mine antipersonal, un caz de vandalism, o amenințare prin scrisoare și 28 de pachete suspecte", a precizat el.
Citește și: Turcia face un centru internațional de gaze, pe care România l-a ratat. Rusia, din nou, în câștig
Nikolenko a reamintit astfel cuvintele ministrului ucrainean de externe Dimitro Kuleba: "Oricât de mult ar încerca inamicii să intimideze diplomația ucraineană, nu vor reuși, pentru că noi lucrăm pentru victorie, potrivit MSN.
Același expeditor a trimis un colet însângerat și în România
Ambasadele ucrainene au primit și mai multe „pachete însângerate", a declarat marți ministrul ucrainean de externe, adăugând că ambasadele din România și Danemarca au primit marți astfel de pachete, transmite Reuters.
Citește și: Ucraina are undă verde să lanseze atacuri cu drone în Rusia. O bază rusă din Crimeea, incendiată
În ultima săptămână, misiunile diplomatice ucrainene din mai multe țări europene au primit pachete care conțineau ochi de animale și erau acoperite cu un lichid cu miros înțepător.
Nimeni nu a revendicat responsabilitatea pentru trimiterea pachetelor, după mai bine de nouă luni de război al Rusiei în Ucraina.
Primele „colete capcană” au fost raportate în Spania
Poliţia spaniolă a confiscat, luni, trei colete suspecte adresate diplomaţilor ucraineni la un oficiu poştal. Numărul total de ameninţări la adresa instituţiilor diplomatice ucrainene din străinatate a ajuns astfel la 21 de cazuri, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe.
Colete însângerate conţinând ochi de animale au ajuns săptămâna trecută la ambasade ucrainene din mai multe ţări. Înainte de aceasta, o serie de scrisori-capcană au fost trimise mai multor instituţii din Spania, într-unul din cazuri un agent de securitate fiind rănit uşor.