„Extinderea NATO, în special către Ucraina, rămâne <<o problemă emoțională și nevralgică>> pentru Rusia, dar considerentele strategice de politică stau la baza o opoziție puternică față de aderarea la NATO pentru Ucraina și Georgia. În Ucraina, acestea includ temerile că problema ar putea diviza țara în doi, ducând la violență sau chiar, susțin unii, la război civil, care ar forța Rusia să decidă dacă va interveni”, se arată într-o telegramă diplimatică a lui Burns.
Proteste masive au măturat ulterior Ucraina, ducând la înlocuirea președintelui pro-rus Viktor Ianukovici cu un guvern apropiat intereselor occidentale. Nu după mult timp, trupele ruse au intervenit, confiscând clădiri guvernamentale cheie din Crimeea ucraineană, pe care Rusia a anexat-o ulterior.
Apoi, orașele Donețk și Lugansk din estul Ucrainei au votat să se desprindă pentru a forma state independente.
Citește și: Finlanda va contribui la „coaliția tancurilor” pentru Ucraina. „Nu suntem țară NATO”
Telegrama din 2008 este remarcabil de anticipativă, detaliază factori complecși, cum ar fi diviziunea dintre etnici-ruși împotriva aderării Ucrainei la NATO și Rusia fiind împinsă să intervină eventual pentru a evita percepția dintre SUA și UE. „încercuirea” cu influența sa regională fiind subminată.
„Este, de asemenea, popular, din punct de vedere politic, ca SUA și NATO să fie catalogate drept adversari ai Rusiei, iar intervenția NATO în Ucraina și Georgia să fie folosită ca mijloc de a genera sprijin din partea naționaliștilor ruși”, se arată în telegramă.
Citește și: Cele mai bune și mai rele date în 2023 pentru acțiune. Adaptați-vă calendarul pentru câștig
„În timp ce opoziția Rusiei față de prima rundă de extindere a NATO la mijlocul anilor 1990 a fost puternică, Rusia se simte acum capabilă să răspundă cu mai multă forță la ceea ce percepe ca fiind acțiuni contrare intereselor sale naționale”, mai precizează Burns.
