Redăm în integralitate analiza preluată și tradusă de Deschide.md:
„În contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, în R. Moldova s-au pornit discuții cu privire la politica de securitate care urmează să fie purtată în continuare.
Între timp, unii <<experți>> din Ucraina au început să speculeze pe seama faptului că, acum, Chișinăul va reuși să întoarcă Transnistria sub controlul său, iar unele capuri fierbinți și-au exprimat regretul și furia că Maia Sandu nu a dat comanda ca trupele moldovenești să înainteze <<spre Tiraspol>>. Această retorică, ce-i drept, s-a mai diminuat în Ucraina, dar nu a dispărut cu desăvârșire.
Sentimentele pro-ruse încă mai persistă în R. Moldova
La rândul lor, aliații occidentali, în special Marea Britanie, s-au oferit să ajute la întărirea capacităților de Apărare ale armatei moldovenești. Ceea ce, bineînțeles, a stârnit atât nemulțumirea Moscovei, cât și a opoziției pro-ruse (sentimentele pro-ruse încă persistă în R. Moldova, iar victoria lui Sandu și a PAS la alegeri nu ar trebui să inducă în eroare, o parte din alegători au votat nu atât pentru integrarea europeană, cât împotriva corupției întruchipate de fostul președinte al socialiștilor Igor Dodon). În același timp, trebuie să ținem cont de o serie de factori care influențează în mare măsură starea de spirit a societății moldovenești.
R. Moldova a fost una dintre primele victime ale războiului <<hibrid>> lansat de Federația Rusă și, în consecință, forțele sale armate și forțele de ordine au fost, de fapt, primele care au trebuit să țină piept agresiunii Moscovei. Pentru a înțelege situația, voi adăuga că primele unități militare au fost create în condițiile în care moștenirea Armatei Sovietice nu fusese încă împărțită definitiv. După cum se știe, doar intervenția directă a Armatei a 14-a ruse a făcut posibilă înclinarea balanței în favoarea separatiștilor. Dar ulterior eroismul militarilor și forțelor de ordine moldovenești, care au luptat pentru integritatea teritorială și suveranitatea statului, a fost minimalizat. Cauze sunt mai multe – au existat temeri legate de creșterea influenței politice a veteranilor, legăturile strânse dintre elita moldovenească și cea din Rusia și-au spus cuvântul, iar înrăutățirea situației economice a provocat nemulțumiri în rândul populației (să nu uităm că în 2001 Partidul Comuniștilor a acumulat peste 50% din voturi). În orice caz, armata, apărarea, securitatea nu au fost pe lista priorităților.
Citește și:
Separatiștii din Transnistria amenință că atacă Chișinăul dacă NATO dă armament Republicii Moldova
Alegeri Franța: Blocul de stânga şi coaliţia lui Macron au câte 25,2 la sută în estimări
Rezultatul acestor politici este că, în clasamentul puterii militare întocmit anual de Global Firepower, R. Moldova se află pe locul 94 din 142 de țări. Potrivit acestui rating, în R. Moldova sunt 19 000 de militari: 6 000 sunt personal activ, 12 000 sunt rezerviști, iar 1 000 sunt carabinieri. Adică, de fapt, forțele armate reprezintă 6 000 de militari împărțiți în 3 brigăzi și mai multe unități separate. Din punct de vedere numeric, armata moldovenească este inferioară chiar și potențialului comun al formațiunilor militare ilegale ale separatiștilor transnistreni și al contingentului rus din regiunea transnistreană.
Într-o anumită măsură, același lucru este valabil și în cazul înarmării. Se consideră că trupele terestre au la dispoziție aproximativ 390 de vehicule militare și vehicule blindate de transport de trupe, majoritatea de fabricație sovietică, 11 sisteme de artilerie autopropulsate și 69 remorcate, 25 de sisteme de rachete cu lansare multiplă. Forțele Aeriene - patru elicoptere de atac sovietice Mi-24 și 12 elicoptere multifuncționale Mi-8MT, un avion de transport militar sovietic An-26 și 4 avioane de antrenament de producție cehă L-39.
Armata R. Moldova nu dispune de avioane de vânătoare sau de tancuri. Există semne de întrebare cu privire la starea în care se află tehnica militară, dar și la nivelul de pregătire al militarilor. Armata moldovenească desfășoară exerciții și un contingent foarte limitat (până la 50 de persoane) participă la exercițiile comune Trident Rapid, dar acest lucru desigur că nu este suficient.
Moldova a cheltuit 0,34% din PIB pentru finanțarea forțelor armate, acesta reprezentând în principal un buget de întreținere.
Principalele documente strategice care definesc politica de securitate nu au fost actualizate de mult timp, iar nici măcar agresiunea hibridă a Rusiei împotriva Ucrainei din 2014 nu a influențat acest proces. Printre motive se numără nu doar lipsa unui interes deosebit față de domeniul securității, dar și prezența în mai multe rânduri a forțelor pro-ruse la putere.
Garantul integrității teritoriale și neutralității R. Moldova sunt Forțele Armate ale Ucrainei
R. Moldova, conform Constituției, este o țară neutră și, în consecință, toate încercările de a acorda mai multă atenție dezvoltării domeniului Apărării sunt criticate de forțele pro-ruse și nu numai, care fac referire la <<neutralitate>>. Dar neutralitatea, așa cum vedem în exemplul Suediei și Finlandei, nu înseamnă deloc ignorarea componentei militare a securității. Ipotetic vorbind, neutralitatea ar trebui să aibă anumite garanții, fie pe plan internațional, fie sub formă de forțe armate bine echipate. Cu toate acestea, politica Rusiei demonstrează că pentru Moscova nu contează ce crede țara despre statutul său, ceea ce contează este ceea ce crede noul <<Petru cel Mare>> despre asta. Și toate pretențiile R. Moldova precum că prezența contingentului rus în regiunea transnistreană contrazice statutul său de neutralitate sunt ignorate de Moscova. Astăzi, de fapt, garantul integrității teritoriale și neutralității R. Moldova este armata Ucrainei, care împiedică trupele ruse să croiască un coridor terestru din Donbass spre Transnistria.
Nu ultimul rol în reducerea capacității de apărare a R. Moldova îl joacă opinia publică. În ciuda existenței regiunii transnistrene necontrolate, în cea mai mare parte, starea de spirit a moldovenilor este departe de a fi militaristă. Adică toată lumea își amintește că Transnistria este parte a R. Moldova, dar nu are de gând să o întoarcă cu forța și nici nu vede o amenințare directă din partea acestei regiuni. Asta cel puțin pentru moment.
În plus, este important să vorbim despre patriotismul cetățenilor când vorbim despre R. Moldova ca stat. Creșterea numărului deținătorilor de cetățenie română și a sentimentului unionist reprezintă simptome ale acestei probleme. Astfel, apare întrebarea – vor fi moldovenii gata să lupte în cazul agresiunii ruse la fel ca ucrainenii pentru Ucraina?
Separat, mai sunt întrebări și cu privire la rolul României. Desigur, România, ținând cont de interesele și de relațiile sale de rudenie cu R. Moldova (reamintesc că în România este respinsă existența unei etnii moldovenești separate și se consideră că moldovenii sunt români) ar putea oferi anumite garanții de securitate R. Moldova și ar putea ajuta la creșterea capacității de apărare. Dar România este membră a NATO și, în consecință, este limitată în acțiuni. Adică ar putea să ofere asistență financiară, arme, <<voluntari>>, dar nu ar putea participa direct.
R. Moldova va trebui să se bazeze pe ea însăși
Deci, în acest caz, R. Moldova, nu în ultimul rând, va trebui să se bazeze pe ea însăși. Desigur, este necesar să se țină seama de dependența sa de Rusia (vorbim despre domeniul energetic, diaspora, exportul de mărfuri pe piața rusă etc.), nemaivorbind de existența Transnistriei și a forțelor pro-ruse.
În mod clar, ca cetățean al Ucrainei, nu pot da sfaturi ce ar trebui să facă R. Moldova. Cu toate acestea, un anumit algoritm de acțiuni este evident:
- revizuirea principalelor documente strategice care indică lista amenințărilor la adresa securității naționale și amenințărilor cu caracter militar;
- accentul pe acţiunile asimetrice şi pe acţiunea asimetrică, adică: a) tehnologizarea ridicată; b) un nucleu profesional mobil si compact; c) sistem de rezistenţă naţională. Desigur, acum acest lucru pare un vis, dar totul depinde de aceeași voință politică infamă și de înțelegerea nivelului amenințărilor;
- consolidarea cooperării militare, cel puțin cu Ucraina și România, în special în domeniul pregătirii personalului;
- schimbarea politicii informaționale și culturale din țară și contracararea războiului informațional rusesc (parțial deja se întâmplă).
Desigur, aceasta nu este o listă exhaustivă de măsuri, dar până acum este suficient. Și cel mai important - nu trebuie ca moldovenii să se liniștească cu expresia ”cine are nevoie de noi, nimeni nu ne va ataca”. Ucraina a trecut deja prin asta.”
