Această obligativitate, anunţată miercuri, va intra în vigoare doar atunci când vaccinurile anti-COVID-19 vor beneficia de o autorizare completă din partea Agenţiei pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite, care, pentru moment, a aprobat utilizarea acestor seruri doar în cadrul stării de urgenţă cauzată de pandemia de COVID-19.
Citește și: Velea, atac la Măruță: A vorbit urât de nevasta mea, de Antonia. În 2012, m-a jignit și l-am înjurat
Primăria din San Francisco va cere în acel moment celor 35.000 de angajaţi municipali ai săi, printre care se află poliţişti şi pompieri, să se vaccineze împotriva noului coronavirus. Cei care vor refuza să se vaccineze şi care nu beneficiază de o scutire din motive medicale sau religioase vor fi expuşi în faţa riscului de a fi sancţionaţi sau chiar concediaţi.
Angajații primăriei trebuie să se vaccineze
"Este cu adevărat o decizie care a fost luată pentru sănătatea şi siguranţa angajaţilor şi a cetăţenilor noştri", a declarat Carol Isen, directoarea departamentului de Resurse Umane din cadrul Primăriei locale, pentru cotidianul San Francisco Chronicle. "Este vorba, în calitate de angajator, de a proteja oraşul de ceea ce noi considerăm că reprezintă un risc inacceptabil", a adăugat ea.
Sindicatele au protestat faţă de această decizie unilaterală, afirmând că termenii acestei solicitări ar trebuit să fie negociaţi, nu impuşi. Filiala locală a sindicatului Service Employees International, care reprezintă circa 20.000 de funcţionari municipali din San Francisco, a afirmat că această decizie reprezintă "o ordonanţă ameninţătoare".
În această săptămână, peste 150 de angajaţi ai unuia dintre cele mai mari spitale din statul american Texas au fost concediaţi sau au demisionat după ce au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19, aşa cum ceruse conducerea unităţii medicale.
Citește și: Femeia cu maceta, care sărit să-l ajute pe tipul cu BMW, ar fi o damă de companie. Amândoi, liberi
Spitalul Metodist din Houston şi-a anunţat angajaţii că aveau la dispoziţie un interval de timp până în data de 7 iunie pentru a dovedi că s-au vaccinat cu cel puţin o doză a unui ser anti-COVID-19. O notă internă preciza că angajaţii care nu vor respecta acel ordin vor fi suspendaţi două săptămâni fără plata salariului, apoi vor fi concediaţi.
Unii dintre angajaţi au depus o plângere în instanţă împotriva spitalului, considerând că obligaţia de a se vaccina este ilegală, întrucât vaccinurile anti-COVID-19 nu beneficiază deocamdată de o autorizaţie completă emisă de autorităţile sanitare federale americane, însă plângerea lor a fost respinsă.
Oraşul San Francisco, care a luat foarte devreme, încă de la începutul pandemiei, o serie de măsuri sanitare pentru a împiedica răspândirea COVID-19, deţine una dintre cele mai ridicate rate de vaccinare din California: aproximativ 80% dintre locuitorii săi cu vârste de peste 12 ani au primit cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, potrivit Agerpres.