„Putem fi mai rapizi şi mai flexibili", a declarat aceasta, după consultările avute, vineri, cu premierii regionali.
Dar problema e că nu există destule doze de vaccin, aşa încât decizia nu poate schimba, cel puţin în prima fază, foarte mult situaţia.
Astfel, cantitatea de vaccin pe care o vor putea primi aceste cabinete medicale nu va fi prea mare. Cancelara a promis repartizarea a unui milion de doze medicilor de familie în săptămâna de după Paşti. Pare mult, dar dacă serul se va împărţi la cele aproximativ 50.000 de cabinete ale medicilor de familie din Germania, atunci fiecare nu va primi decât în jur de 20 de doze pe săptămână.
În unele landuri federale, vaccinările în cabinetele medicilor de familie sunt deja posibile. Prioritate au acolo pacienţii suferind de cancer sau de alte boli grave. Dar serul anti-coronavirus, disponibil, va fi repartizat în continuare mai întâi centrelor de vaccinare şi abia în al doilea rând cabinetelor.
„În ceea ce priveşte vaccinul rusesc, consider că orice vaccin autorizat de Agenţia Europeană pentru Medicamente ar trebui utilizat în UE'', a declarat Angela Merkel, în cadrul unei conferinţe de presă la Berlin.
În acest caz, „aş prefera o comandă din partea UE”, dar „dacă acest lucru nu intervine atunci Germania ar trebui să acţioneze pentru ea însăşi şi asta vom face”, a adăugat ea, potrivit RFI.
De asemenea, cancelarul german a declarat că este gata să fie vaccinată cu AstraZeneca, în pofida faptului că vaccinarea a fost suspendată pentru câteva zile din cauza tulburărilor rare şi grave de coagulare la unele persoane vaccinate, fără o legătură dovedită cu serul administrat împotriva Sars-Cov-2.