Arnold Schwarzenegger o susţine pe Kamala. Cu câte puncte îl conduce Harris pe Donald Trump. Fostul guvernator republican a spus că îl susține pe democrat pentru că o victorie a lui Trump ar însemna „încă patru ani de prostii”, ca şi cei ai primului mandat al acestuia.
Într-o postare lungă de pe X, Schwarzenegger, în vârstă de 77 de ani, a spus că, deși nu „aprobă ura [şi] politica” și nu „are încredere în majoritatea politicienilor”, s-a simțit obligat să-i susțină oficial pe Harris și pe vicepreședintele acesteia, Tim Walz.
Arnold Schwarzenegger o susţine pe Kamala. Cu câte puncte îl conduce Harris pe Donald Trump
„Înainte de a fi republican sunt american”, a spus Schwarzenegger. „Acesta e motivul pentru care zilele următoare voi vota pentru Kamala Harris și Tim Walz (propus pentru funcția de vicepreședinte al SUA - n.r.)”.
Referindu-se la cei doi candidați la președinția SUA - Kamala Harris și Donald Trump - actorul american a recunoscut că „nu-i place de nici unul dintre ei”.
Avantajul Kamalei Harris față de Donald Trump s-a redus în ultima parte a competiției electorale din SUA, democrata fiind devansată cu un singur punct procentual față de republican, 44% la 43%, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos, conform Reuters.
Citeşte şi: Trump: „Israelul dispare dacă ajunge Kalama președinte”. Harris: „Trump caută să dezbine SUA”
Pe de altă parte, la Colegiul Electoral, pe votul electorilor, Trump iese preşedinte. O situaţie asemănătoare a fost şi acum 10 ani, când Hillary Clinton a avut votul popular şi Trump a învins pe electori. „Republicanii mei au uitat ce înseamnă frumusețea unei piețe libere și au respins rezultatele alegerilor.
Democrații nu se descurcă nici ei prea bine cu deficitul bugetar și mă tem că politicile lor locale vor afecta nivelul de trai din orașe prin creșterea infracționalității”, a spus starul american.
I don’t really do endorsements. I’m not shy about sharing my views, but I hate politics and don’t trust most politicians.
— Arnold (@Schwarzenegger) October 30, 2024
I also understand that people want to hear from me because I am not just a celebrity, I am a former Republican Governor.
My time as Governor taught me to…
Schwarzenegger l-a criticat pe Donald Trump, care candidează din partea Partidului Republican la președinția SUA: „Un candidat care nu te respectă decât dacă ai votat pentru el, un candidat care își trimite susținătorii să ia cu asalt Capitoliul, în timp ce se uită la TV și bea Cola dietetică.
Citeşte şi: Kamala Harris, atac frontal la Trump: „A divizat națiunea. SUA, pregătite să întoarcă „pagina” Trump
Un candidat care a arătat că nu are nici o abilitate de a trece vreo lege, în afară de una care prevede reduceri fiscale pentru susținătorii săi și alți bogați, și nu a ajutat pe nimeni altcineva.
Un candidat care crede că americanii care nu sunt de acord cu el sunt inamici mai mari decât China, Rusia sau Coreea de Nord - nu ne va rezolva problemele”, a spus Arnold Schwarzenegger, conform Digi24.
„Vor fi doar alți patru ani plini de rahat, fără niciun fel de rezultate și care nu ne vor face decât și mai nervoși, mai divizați și mai plini de ură”, a concluzionat actorul, care este fost guvernator al Californiei.