Autoritățile austriece au întocmit acest raport pe baza interogării migranților și a traficanților arestați, dar și analizând datele de geolocație din telefoanele confiscate de la aceștia.
Potrivit cifrelor prezentate de autoritățile austriece, românii sunt pe locul 4 în topul traficanților după naționalitate, iar România este menționată ca țară de tranzit de jumătate din migranții care vin din Bangladesh.
„Rutele traficanților (de migranți - n.r.) trec din ce în ce mai mult prin România și Bulgaria”, potrivit unei analize prezentată miercuri seară de Poliția Federală din Austria, citată de Kurier.
„Atât România, cât și Bulgaria fac parte din rutele de trafic care afectează Austria”, a declarat Gerald Tatzgern, șeful Direcției de combatere a traficului de persoane din cadrul Poliției Federale, potrivit aceleiași surse.
Afirmațiile se bazează pe interogatoriile la care au fost supuși migranții ilegali și traficanții arestați, dar și pe analiza datelor de geoclocație obținute de la mai multe de 400 de telefoane confiscate, mai scrie Kurier.
Printre traficanți, Bulgaria este considerată țară de tranzit către Serbia sau România.
Românii sunt pe locul patru în topul primelor zece naționalități ale traficanților în Austria, mai arată datele prezentate de autoritățile austriece.
Față de Ungaria, România este considerată o graniță destul ușor de trecut și este aleasă adeseori ca rută de trecere din Serbia către Ungaria.
În special, măsurile luate la frontiere de Grecia au condus la o schimbare a rutei către granița turco-bulgară.
Citește și: ALERTĂ Cancelarul Austriei anunță că vrea aderarea României la Schengen dincolo de primăvara 2023
Bulgaria și România sunt de asemenea menționate frecvent în cadrul sondajelor. Potrivit acestora, 78% dintre migranții afgani indică Bulgaria drept prima țară UE în care ajung, la fel și două treimi dintre marocani.
Pe de altă parte, 50% dintre migranții din Bangladesh afirmă că au traversat prin România, potrivit publicației austriece.
Înregistrați în baza de amprente Eurodac
Datele Ministerului de Interne austriac arată că 89.867 de cereri de azil au fost depuse până la sfârșitul lunii octombrie, o creștere de peste 200% față de anul precedent. Peste 100.000 de migranți au fost prinși anul acesta în Austria.
Potrivit autorităților, 75.000 dintre ei nu fuseseră înregistrați și verificați anterior. Proporția migranților care au ajuns în Austria prin Grecia și Balcanii de Vest este de 20%. Aceștia provin în principal din Pakistan, Somalia și Bangladesh, arată datele citate de Kurier.
Citește și: Măsuri extreme pentru criza energetică: Folosirea mașinilor electrice, doar pentru deplasări vitale
40% din migranți vin pe ruta Turcia - Bulgaria și sunt în principal din Afganistan, Siria, Maroc, Egipt și Somalia. Restul de 40% dintre migranți ajung în regiunea Balcanilor cu avionul, fără viză, în special din India, Turcia și Bangladesh.
Mai departe, una din rutele importante pentru cei care aterizează la Belgrad, în Serbia, trece prin România. Adesea, aceștia nu sunt înregistrați, dar 61% din totalul accesărilor în baza europeană de amprente Eurodac din India, Turcia și Bangladesh au fost înregistrate în România, mai scrie Kurier.