De la începutul lunii septembrie, tribunalele ruseşti au condamnat şase persoane la pedepse cu închisoarea între doi şi patru ani pentru „violenţe” împotriva poliţiei comise în cursul manifestaţiilor din această vară în favoarea alegerilor libere sau pentru participarea lor „repetată” la manifestaţii neautorizate.
Ultima sentinţă, prin care Pavel Ustinov, un actor de 23 de ani, a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, a provocat mobilizarea a zeci de personalităţi din lumea culturii, un mediu care stă de regulă în Rusia departe de problemele politice.
Pavel Ustinov îşi susţine nevinovăţia şi asigură că el nici măcar nu participa la manifestaţia neautorizată în cursul căreia a fost arestat în această vară, ci aştepta pur şi simplu un prieten în faţa unei staţii de metrou.
Miercuri, peste 1.000 de persoane, între care mai mulţi actori celebri s-au succedat unul câte unul la un pichet demonstrativ, singura formă de protest care în Rusia nu necesită o autorizaţie prealabilă. Unul după altul, în faţa sediului administraţiei prezidenţiale, protestatarii au ţinut o pancartă care cerea eliberarea tânărului actor şi a altor manifestanţi.
Mai mulţi alţi manifestanţi purtau pancarte arborând sloganul „Eu sunt/Noi suntem ţara întreagă”, referindu-se la mişcarea inedită de sprijin care a permis eliberarea în luna iunie a jurnalistului Ivan Golunov, acuzat pe nedrept pentru trafic de droguri.
Întrebat despre acest dosar, Kremlinul s-a mulţumit miercuri să sugereze că aşteaptă rezultatul apelului depus de avocatul lui Pavel Ustinov.
Fapt rarisim, o scrisoare deschisă cerând eliberarea lui Pavel Ustinov şi a altor manifestanţi condamnaţi, publicată marţi seara de un ziar religios online, a fost semnată deja de peste 90 de preoţi ai Bisericii ortodoxe, reputată totuşi ca fiind apropiată puterii.
O altă scrisoare deschisă semnată de aproape 800 de profesori a denunţat la rândul său „ilegalitatea flagrantă” a condamnărilor şi a cerut ca aceia care i-au încarcerat pe manifestanţi să fie judecaţi. Susţinătorii lui Pavel Ustinov se revoltă în special împotriva faptului că justiţia a refuzat să examineze o înregistrare video care proba – potrivit lor – nevinovăţia tânărului actor.
De la jumătatea lunii iulie până la sfârşitul lunii august, manifestaţii aproape săptămânale au zguduit capitala rusă după interdicţia impusă numeroşilor candidaţi ai opoziţiei de a se prezenta la alegerile locale. Cea mai importantă manifestaţie, la începutul lunii august, a reunit peste 50.000 de persoane în centrul Moscovei.