Un europarlamentar bulgar a cerut ca România și Bulgaria să șantejeze Austria dacă nu ne acceptă în Schengen. El a cerut să deschidem granițele și să inundăm Europa cu migranți.
Bulgaria propune României să „șantajăm” Austria dacă nu intrăm în Schengen
Până acum, Bulgaria a adoptat calea diplomatică în încercarea de a convinge Austria să ne primească în Schengen.
„Ar trebui să facem ceva. Ar trebui să nu ne mai plângem și să începem să facem ceva. Poate ar trebui să luăm în considerare posibilitatea de a deschide granițele, dacă nu suntem acceptați în acest spațiu economic.
Pentru că, să fim sinceri, anul viitor vor avea loc alegeri europene și nicio țară nu își va permite să își schimbe politica de migrație, mai ales cu această presiune uriașă venită dinspre Orientul Mijlociu, inclusiv dinspre Turcia", spune Peter Vitanov, europarlamentar bulgar.
Cu alte cuvinte, europarlamentarul spune să deschidem granițele și să „invadăm” Europa și Austria cu migranți. El spune că nu crede că cele două state - România și Bulgaria - vor aderare curând la Schengen.
Șanse mici
"Nu sunt foarte optimist. Din păcate, la începutul acestui an ne bazam pe președinția spaniolă pentru a rezolva această problemă. Dar, din păcate, acum lucrurile nu mai sunt atât de optimiste și nu mă aștept să fim primiți în Schengen.
Poate că va exista o propunere similară cu cea pe care am avut-o cu muți ani în urmă, cu privire la deschiderea frontierelor aeriene și maritime, ceea ce, desigur, nu este satisfăcător.
Atât în Bulgaria, cât și în România, problema este frontiera rutieră. Camioanele trebuie să aștepte 2-3 zile pentru a intra din Bulgaria în România sau din Grecia în Bulgaria", a spus europarlamentarul, potrivit Antena 3
Citește și: Austria, de neclintit să ne lase în Schengen, deși UE dă 15 miliarde € pentru gestionarea migrației
Newsweek a scris, în repetate rânduri, că șansele României de a adera la Schengen sunt foarte mici. Anul viitor sunt alegeri în Austria și populația austriacă este ferm contra migrației.
Populația contra migrației
Potrivit unui sondaj recent, 66% dintre austrieci sunt contra migrației, astfel că România își ia adio de la Schengen. România e ținută afară de Austria sub pretextul că nu oprește migrația.
„Este un mandat clar pentru guvernul federal austriac: 66% dintre austrieci sunt de părere că guvernul federal nu face suficient pentru a combate imigrația ilegală”, a scris presa austriacă.
Citește și: Adio, Schengen pentru România! 66% dintre austrieci s-au săturat de migrație. Guvernul se va supune