Deşi sunt instalate doar treizeci de corturi, amplasarea lor în trei centre-cheie ale oraşului continuă să determine restricţii severe de circulaţie.
Protestatarii au dat asigurări că nu vor pleca până nu demisionează prim-ministrul, populistul conservator Boiko Borisov, şi procurorul general, Ivan Geshev, pe care îi acuză că servesc interesele oligarhilor puternici, şi nu pe cele ale populaţiei.
Este blocat și drumul Blagoevgrad, situat la aproximativ 120 de kilometri sud de Sofia, autostrada ce leagă capitala de graniţa greacă, provocând întârzieri mari în trafic, relatează Agerpres.
Sâmbătă seara, aproximativ 2.000 de persoane au demonstrat în centrul Sofiei, într-un marş mult mai modest decât joia trecută, când peste 25.000 de oameni s-au adunat în piaţa unde se află sediul Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei.
Proteste au loc şi în oraşe precum Stara Zagora, unde mii de oameni au încercat sâmbătă seara să blocheze autostrada care leagă capitala de Marea Neagră, sau la Varna.
Protestele din cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană au început în urmă cu 24 de zile după ce a fost lansat un videoclip în care se vedea cum un politician de opoziţie este scos de poliţişti de pe o plajă publică folosită ca proprietate privată de Ahmed Dogan, un influent şi controversat om de afaceri miliardar şi om politic.
60% dintre bulgari susţin protestul, iar 45% cer demisia premierului, potrivit unui sondaj publicat duminică de compania Alpha Research. Potrivit acestui sondaj, 50,3% dintre respondenți consideră, de asemenea, că Dogan îl are pe procurorul general sub controlul său.