Planul pentru aderarea la zona euro rămâne acelaşi cu cel anunţat de Banca Naţională a Bulgariei şi Ministerul de Finanţe, în iunie 2021. El permite adoptarea euro imediat, fără o perioadă de tranziţie.
"Există două sau trei termene limită în acest plan, dar nimic nu s-a schimbat din 30 iunie 2021. Toţi cetăţenii, nu doar parlamentarii, au la dispoziţie aproape un an să se familiarizeze cu planul", a declarat Asen Vassilev, potrivit Agerpres.
"În general, mesajul nostru politic este că data de 1 ianuarie 2024 este sprijinită de toată lumea, la partea tehnică lucrează Ministerul de Finanţe şi toţi factorii implicaţi", a afirmat şi Daniel Lorer, care le-a cerut politicienilor să se grăbească să adopte planul final, după pregătirea analizei necesare.
Citește și: VIDEO China a înconjurat Taiwanul pentru exerciții militare masive, „o repetiție pentru invazie”
Cu un produs intern brut per capita situat la jumătate faţă de media din UE, Bulgaria speră că aderarea la euro va accelera viteza cu care va reduce decalajul care o separă de ţările bogate din Occident.
Cu una din cele mai mici datorii din UE, Bulgaria îndeplineşte criteriile nominale pentru aderarea la moneda unică, exceptându-l pe cel privind inflaţia, care este în creştere în urma exploziei preţurilor la energie.
Citește și: Cancelarul Germaniei: Ucraina va trebui să lupte 100 de ani cu consecințele războiului
Însă, pentru a-şi putea atinge obiectivul de aderare la zona euro, Bulgaria trebuie să convingă restul statelor membre că este serioasă cu privire la combaterea corupţiei şi de asemenea să îi convingă pe bulgari că trecerea la euro nu va conduce la preţuri mai mari.
Ultima extindere a zonei euro datează din 2015, când Lituania a devenit al 19-lea stat membru al blocului monetar. Deşi toate satele membre UE, cu excepţia Danemarcei, sunt obligate să adere la zona euro, puţine ţări fac eforturi serioase pentru a se alătura zonei unice.